Lumea, ianuarie-iunie 1993 (Anul 31, nr. 1-25)
1993-03-02 / nr. 1
. Vine vremea, trece vremea, şi uite că americanii nu vor să plece din Europa. Contrar celor mai multe previziuni din perioada (lor) electorală, inclusiv ale unor "experţi" de prin partea locului (care ne aparţin de drept), ei se dovedesc mai puţin înclinaţi spre izolaţionism, spre ruperea punţilor cu unii aliaţi tradiţionali şi cu unele zone care intra sub incidenţa intereselor lor geostrategice. Recentele şi actualele "mişcări" ale preşedintelui Clinton în problema războiului din fosta Iugoslavie, respingerea surprinzătoare a rezolvărilor preconizate de planul Owen- Vance, ca şi invitaţia adresată Rusiei la o mai mare implicare în căutarea de soluţii politice, atestă, pe deplin, o anumită insistenţă a partenerului de peste ocean, dar şi o vagă nemulţumire faţă de modul cum Europa occidentală - creditată, pînă acum, cu un oarecare rol de "arbitru" - a ştiut, a putut şi a reuşit să-şi asume noile responsabilităţi. Decizia paraşutârii de ajutoare în estul Bosniei - oricît de precaut plasată sub auspiciile Naţiunilor Unite, ale unei organizaţii ce pare a resimţi nostalgia unui comportament autonom - confirmă şi accentuează această orientare (previzibilă, totuşi, din o mie de motive) a politicii americane. A fost această iniţiativă - destul de ciudată, controversată şi încă fără un termen precis de concretizare - unul dintre evenimentele incontestabile ale sâptămînii de care ne despărţim, una dintre acele evoluţii-aisberg, foarte complexe, care, dincolo de aparenta lor banalitate, se plasează pe apele timpului cu vaste suprafeţe acoperite. Semn neîndoios al menţinerii crizei iugoslave în cea mai strictă actualitate, ca tragedia în sine, ca gravitate, ca posibile implicaţii, puse în evidenţă şi de continuarea luptelor în diferite zone, de ampla mişcare diplomatică din regiune (în care, desigur, se înscrie şi importanta vizită a preşedintelui Dobriţa Ciosici la Bucureşti), de noul apel în vederea reuniunii părţilor la "masa verde", de la New York. Semn neîndoios că există în Balcani, la ora de faţă, în aşa-numitul (dar din ce motive?) "viespar" al Europei, alături de ceea ce se poate vedea cu ochiul liber, un ghem de contradicţii şi de interese mai puţin avuabile, o adevărată escaladă a luptei pentru sfera de influenţă. Mergem înainte? Mergem înapoi? Şi cum se va numi noua pace? Dacă SUA par a fi în "expansiune", dorind să-şi consolideze un leadership mondial, fosta URSS pare în decompresiune. Valul de evenimente din ultimul timp, confruntarea Elţîn Hasbulatov şi criza constituţională, condamnarea lui Gorbaciov (de către un tribunal ad-hoc “al poporului") la "pedeapsă veşnică", dar mai ales marea demonstraţie pro-comunistă de la 23 februarie, care a reunit circa 10.000 de participanţi, civili şi militari, demonstrează persistenţa unui potenţial exploziv încă neconsumat ba chiar sporirea şi agravarea lui Cu toate acestea, observatori binevoitori continuă să ne atragă atenţia - şi poate că bine fac - că "fosta" Uniune e, totuşi, actuală, că ea deţine cele mai puternice forţe militare convenţionale din lume şi că arsenalul ei nuclear e departe de a fi fost dezafectat. Aviz amatorilor de combinaţii strategice pripite! Peste înălţimile Golan, noul secretar de stat american Warren Christopher a revenit, la Departamentul de Stat, în echipa lui Clinton, după ce s-a mai aflat, aici, ca adjunct, pe vremea texanului Jimmy Carter) a efectuat, în acestă o lume părăsită a întrevederii William Clinton Boutros Boutros Ghali, le Casa Altié, pe tema paraşutarii de ajutoare in estul Bosniei Dacă unii ar dori furnizarea lor pe calea aerului, aceşti copii din Sarajevo se bucură de sosirea ajutoarelor umanitare internaţionale pe cale terestră, obişnuită Aspect de la demonstraţia organizată la Moscova, la 23 februarie, cu prilejul Zilei apărătorilor patriei - noua denumire a armatei roşii Lumea în top I__I__IMER28 martie 1993